Lacrimi si Venin - feb 2018

                                                       
                                                                   " Lacrimi si venin "

                                                                              - drama scrisa de Dan I. anul 2010,editat in feb. 2018


                                           „ O viata fara rost e ca o moarte prematura „ – Goethe



Cap I.

"Nebunul ia cartea si o citeste
Cu teama se apropie si o rasfoieste,
Se intreaba daca ce e scris e doar o poveste
Cu ochi patrunzatori si tristi se descopera .. retraieste !"

Bucuresti,1933 .....

     Sunete ascutite  imi penetreza urechea.... sunet de vioara,un sunet ce ma linisteste.Rasuflu usor ,buzele se impreuneaza apoi o grimasa spasmodica se arata pe fata mea istovita.Iar durere... un chin groaznic care ma tulbura,inghit in sec si imi doresc sa se sfarseasca.Sunetul lin de vioara devine o zgaraietura permanenta in timpan,intorc privirea sa vad ce o produce.. ah ,blocul alaturat tine un spimpozion ma gandesc ; vecinii de alaturi sunt un cuplu de batranei care isi traiesc ultimele clipe in fata muzicii clasice.Acum doi ani ii ironizam,acum ma intristez de sfarsitul pe care nu-l voi mai avea niciodata.In jurul meu cearseafuri ,asternuturi prafuite pe un pat de care sunt imobilizat.
      Nu ma pot misca din cauza bolii,ceva ma tine de inima si nu imi da drumul.O durere ascutita si batai neregulate .. din vocea mea se aude un tipat.Cateva persoane ma surprind in camera , una ma tine de mana iar alta imi administreaza o injectie .Mainile imi tremura ,apoi imi cad pe langa corpul inert.Ma linistesc.. oameni din jurul meu se bucura,ce groaznic imi spun ,chinul e permanent;intind corpul, rasuflu pe nas si adorm.
       Ma trezesc dintr-un somn fara vise care sa ma conforteze ,aud voci, nu stiu cat e ceasul,dar timpul parca nu mai are valoare , in clipa asta vocile se aud din ce in ce mai tari.
-Trebuie sa il ducem in alta parte
-Am facut tot posibilul ,acum nu mai e nimic de facut
-De acord,trebuie sa plece..
      Mi se intipareste in minte ideea ca nu mai sunt dorit ,sunt doar o problema in plus.Rasuflu intistrat,alung privirea prin camera... sumbru,inchis ,rece,sufocant.O camera umpluta cu panze de paianjen intr-un conac vechi din periferia orasului.Atmosfera de odinioara tine de trecut,acum este sumbra si rece.Atitudinea ostila a casei si a oamenilor din ea ma dezamageste.Peretii coridorului sunt negri,o femeie trage dintr-o tigare pe jumatate aprinsa si pleaca.Sunt aproape de 20 de ani ,incep sa plang ...lacrimile imi curg pe obraji palizi si imi ajung pe buzele crapate...sunt lacrimi amare.
      Mai sunt doua zile pana cand ma muta intr-un spital ravasit plin de raniti si bolnavi,mizerie si suferinta,ignoranta si interese corupte; o caracterizare crunta a facilitatilor de sanatate dar imposibil de ignorat.Conacul urmeaza sa fie demolat pentru un centru comercial si eu ma simt lafel de daramat si istovit ,iar corporatiile mereu le-am dezgustat.Ma gandesc sa ii scriu o scrisoare mortii poate sa o imbunez si i s-ar face mila de sufletul meu. Imi limpezesc mintea si incerc sa compun un vers :

„ Inger cu aripi frante
Te gandesti prea mult la trecut
Ma tem ca timpul te-a batut
Ai ochii umezi,fata palida
Parul despletit ,buza frageda,
Sangerezi din inima furata
Pe cineva apus odata
De vrei sa plangi
Umarul meu te-astepta
O lacrima iti curge n-data
Ochii mei incep sa vada
Pe tine ca o fata draga
Imi pare bine ca o spun
As sterge totul cu sapun
Am sufletul incarcat si greu ca o piatra
Te rog ajuta-ma indata
Incredere mi-a oferit
Un daimon ce mi-a soptit
Ca poti ierta un suflet trist... „

      Ma gandeam ca dansez cu pasi usurateci ca intr-un vals ,avand o senzatie de vis fals,melodia se prelungea si dansul cu un partener inexistent care usor se dezintegra in neant.
  O durere de inima imi distrage atentia,sufletul mi-e greu,respir greoi ,bataile inimii se repeta incet dar puternic simt nevoia de aer,aer proaspat.Mintea mi se incetoseaza iar mainile imi tremura.Degetele imi sunt umede si firave ,cineva le apuca si le saruta .Caldura sarutului se rasfrange prin tot corpul.
 - E timpul sa plece..se aude o voce efemera.
 - Da, e timpul...
    Ultima noapte intr-un pat matrimonial,prima zi intr-un pat de bolnav . Aud sirene,un echipaj cu o targa vine sa ma ia..pe timpul traseului am lesinat. M-am trezit in ambulanta.Sirenele erau pornite doar cand soferul ramasese blocat in trafic..e bine,nu-s o urgenta ma gandesc eu.Masina gonea pe strazile orasului balansandu-se in repetate randuri.Sunt busculat la intrarea in spital,in jurul meu se aud tipete ,vaicaturi,certuri,nebuni ,oameni isi pierd calmul usor.Intr-un final sunt asezat pe un pat,o asistenta imi zice sa nu ma misc;eu imi pun mana la cap sugerand ca sunt febril,ea isi pierde rabdarea cu mine ,scoate un off si pleaca.Imi vine sa rad si sa plang totodata,pentru ca aici nimanui nu ii pasa.O alta asistenta vine sa ma anunte ca domnul doctor trebuie sa apara imediat,desigur trec minute bune pana intr-un final cand isi face aparitia.
        - Cum te numesti? Intreaba poruncitor
        - Daphnis, Daphnis Adrianopol.
        - Aha, bine m-am uitat pe fisa ta ,hmm.... ramai aici in camera pana cand iti fac un control maine la prima ora ,daca e ceva strig-o pe asistenta,o sa mai vina cineva in camera cu tine mai pe seara ,eu trebuie sa plec acum !.. si pleca neschitand nici un gest.
      Minutele trec greu si ma simt singuratic.Colegul de camera soseste, un barbat obez care rasufla din greu,se pune pe un pat alaturat mie ,ofteaza si incepe sa injure pe doctori. Apoi isi scoate camasa murdara si i se vede pieptul plin de par cu o cicatrice mare in jurul inimii.Ignor privelistea apoi ma intreaba cum ma numesc.Daphnis ii spun.Ce nume o mai fi si asta ,replica el.Grecesc,gandindu-ma la ce semnifica pentru mine: regrete,sensibilitate,simplitate,tristete..
    Dupa cateva momente incepe a sforai zgomotos avand un miros neplacut ce ma dezgusta. Lumina becului palpaia..pe aceasta se aseza un fluture apoi se stinse.
Eu inchid ochii si incerc sa ma gandesc la .... Cloe.

Cap II.

      Totul incepuse cand tatal meu,de origine grec luase de sotie pe o romanca in perioada interbelica . M-am nascut intr-un spital de lauze din Resita la 8 luni jumatate dupa ce mama mea era sa ma piarda in ziua in care mi-a dat nastere. Nu am stat mult acolo , ne-am mutat in Bucuresti datorita serviciului care tatal meu il avea . Desi mi-ar fi placut sa ajung intr-un oras cu o cultura ca cea a Clujului nu a fost sa fie ... ma gandeam melancolic la prima vizita in Cluj si la o tanara dintr-o cafenea pariziana ; in orice caz nu imi amintesc care a fost primul lucru cand am deschis ochii si am vagi experiente mai departe...
      Copilaria a fost ca laptele in miere...m-am simtit iubit din plin si puteam simti fericirea pe chipul celor de langa mine . Iubirea radiaza si incalzeste sufletele, iubirea iarta orice greseala iar deseori este foarte dureroasa pentru cei ce o cunosc din plin.Bucuria unui om se poate vedea pe chipul sau, prin gropitele fetei, prin zambetul sau, prin ochii ce exprima compasiunea si dulceata firii sale.Aceasta era iubirea ce mi-o purtau parintii ,o iubire in care ma cuibaream pentru caldura sufleteasca iar grija ce mi-o purtau era una binevenita in acele momente.
       Anii treceau ,ani fericiti plini de bucuriile copilariei si inceputurile adolescentei. Deabia imi incepeam viata si aveam planuri complicate pentru ea.. In ultimii ani de scoala primara incepusem sa invat teatru , imi placea sa imit lumea si obiceiurile ei ,sa ma pun in pielea cumva ;simteam ca adaug ceva la propria persoana si prin asta puteam simti ce simteau si ei ,astfel capatand o intelegere asupra lor care nu o puteam avea din simple discutii sociale.Imi placea sa cant la vioara , aceasta imi dadea o senzatie de bine,de liniste interioara care cu greu am regasit-o in alta parte. Cateva ganduri tulburau mintea cand ma gandeam la viitor si la faptul ca acesta viata putea sa dispara lafel de simplu cum aparuse.
       Mai aveam o surioara mai mica cu un an ce imi povestea deseori de tata si rudele care treceau prin vizita atunci cand nu eram in preajma. Imi amintesc de o astfel de reculegere a ei... atunci cand tatal meu plecase intr-o tara straina si a ramas fara bani de mancare deoarece toti banii pe care ii avea i-a consumat pe cadouri care le luase pentru mine ca sa nu se intoarca cu mainile goale acasa..eram cu el in gand chiar si cand era flamand.."Cat de mult se sacrifica tata !" obisnuia sa imi spuna  sora mea atunci cand faceam diverse boacane apoi imi dadeau lacrimile constientizand eforturile facute de el pentru ca noi sa nu ducem lipsa de ceva. Nana, sora mea era suficient de desteapta incat intelegea majoritatea lucrurilor pe care le stiau adultii. Semanam destul de bine, aveam parul castaniu,inalti pentru varstele noastre cu ochi caprui si o privire melancolica ce emana din firea noastra sensibila.
       Spre deosebire de alti frati ne intelegeam bine,era o relatie de prietenie si incercam sa ne ajutam unul pe altul in diverse situatii .Inainte ca incep liceul s-a intamplat un lucru imprevizibil .. era o zi de iarna atunci cand incepuse sa ninga pentru prima oara in capitala ,fulgii se puteau vedea de la fereastra camerei mele cum cadeau si se topeau la contact cu pamantul . O ajutam pe Nana cu o problema la scoala cand parintii ne cheama la ei.
        - Veniti dracului odata ! ... se auzi tata
Ne uitam unul la celalalt, sperindu-ne putin ..a fost prima data cand l-am auzit asa furios..apoi am coborat. In cateva clipe am aflat ca printii nostri divorteaza pe cale amiabila iar noi trebuia sa alegem cu cine o sa stam de acum incolo. Nana a izbucnit in plans,iar mie imi dadeau lacrimile.Cuvinte precum "De ce?" "Nu vreau !" erau imprastiate prin toata casa. Aflasem ca apartamentul urma sa fie vandut ,mama isi luase un altul iar tata statea cu bunicii ce aveau un conac la periferie. Dupa mai multe certuri hotarasem sa ramanem inca o noapte urmand ca dimineata urmatoare sa decida fiecare ce si cum.
       O furtuna bate la geamul nostru iar nisoarea se intetise ... incepusem sa plangem amundoi si sa ne intrebam cum o sa fie viata dupa..Apoi in ceasuri bune de plans ne-am hotarat sa fugim iar prin acest lucru sa reusim sa ii impacam pe parintii nostrii prin grija ce ne-o purta noua ,sperand.. Desigur, o prostie pe atunci ..copil fiind reactionam diferit. Astfel ca, dupa ce se innopta bine ne facusem un bagaj cu ce consideram necesar si pasind usor sa nu ne auda cineva, am fugit afara. Recunosc ca am fugit in lacrimi,Nana se impiedicase si era cat pe ce sa se loveasca cu capul de trotuar dar noroc ca era acoeprit din plin de zapada.Peste cateva ceasuri rugandu-ma ,tipand ca vrea inapoi acasa dar eu inversunat am incurajat-o sa nu se lase batuta. Mi-am dat seama ca nu aveam unde sta pe strazi asa ca m-am hotarat sa stam la un unchi de-al nostru , Freitag ..un dezertor german stabilit cu o familie de romani pe timpul primului razboi mondial ,cautandu-si posibilitati in domeniul industrial,reusise sa isi creeze o fabrica de textile in apropiere de Giurgiu. Stiind unde sta ,am ajuns cu chiu si vai prin viscol la unchiul Freitag.
       - Suna la usa ! strig catre Nana
       - Suna tu , mie mi-e rusine ! spuse ea
    Dupa cateva momente de ezitare mi-am facut curaj si am sunat la usa. Era in jur de ora doua noaptea... Usa se deschide si o femeie cu ochi slugarnici ne intampina in pripa.
        - Cine sunteti ? rasuna ea
        - Cautam pe unchiul nostru ! am raspuns la unison
        - Si care unchi ar fi acela ? intreaba cu o privire sceptica
        - Unchiul Freitag, raspund eu
        - Domnul meu doarme la ora asta !.. Statea in coltul usii analizandu-ne in parte si desi neincrezatoare in cuvintele noastre probabil din mila ne indruma inauntru la un ceai cald. In ochii ei paream doi copii amarati si inghetati de frig . M-am uitat in ochii ei cu o binecuvantare in suflet pentru bunavointa apoi am pasit usor impreuna cu Nana in casa.  
         - Inauntru , pe aici ! striga ea
Am ajuns in camera oaspetilor iar femeia se duse cateva momente in bucatarie pentru a pregati niste cesti pentru ceai in timp ce noi ne incalzeam pe o canapea,apoi ne face un semn pasnic cu mana sa ramanem cuminti. Umbra femeii disparu pe scarile ce duceau probabil spre dormitor.
      Unchiul Freitag avea o figura paterna,inimos si zambaret ,era o persoana de care te puteai atasa usor. In noaptea aceea a stat cu noi momente bune spunand gluma dupa gluma si incercand sa ne linisteasca ingrijorarile de acasa.Ne asteptam sa ne apostrofeze dar el cu calm ne-a indrumat sa ne odihnim aratand cu degetul catre o camera alaturata. Pe jumatate adormit, din patul meu ii spun surorii mele "Nana,imi pare rau.."
     - Sa nu iti para ! raspunse ea.
    - Cu cine vrei sa stai ? intreb eu
    - Nu stiu ... mi-e  teama sa o las pe mama singura asa ca ..
    - Nana.. ( o intrerup eu ) o sa ne vedem la scoala , nu ?
    - Normal,asa ca fa bine si invata ca sa ajungi ca unchiu' ..sa nu te lasi batut si pe nimeni sa te traga in jos ca nu mai am ce vorbi cu tine ! ..continua ea cu voce blanda  
    Mai tarziu am aflat ca unchiul Freitag era ingropat in datorii.. intrebandu-ma daca iti trebuie bunastare si succes in viata pentru a fi bun. A fost ultima data cand l-am vazut pe unchiul nostru ..peste cateva luni plecase in Germania dupa ce izbucnise un incendiu la fabrica. Cand am aflat vestea o mica parte din mine a murit .
     - Noapte buna surioara ...

Cap III.

     O durere intepatoare ma trezeste . Un sentiment infricosator ma acapareaza..am inceput sa tip ! Asistenta vine enervata si imi administreaza o perfuzie . Este dimineata dar simt ca nu m-am odihnit destul ..vroiam sa revin la visul acela frumos ,la amintiri desi poate triste ele erau calduroase pentru suflet . Incep sa adorm dandu-mi seama ca nici o suferinta nu este mai grea decat tristetea de a fi neputincios,de a nu fi capabil de a trai o viata demna ,de a suferi permanent ! Ma gandeam la lucrurile de care nu voi mai avea parte.
..................................

    A doua zi parintii erau la usa unchiului Freitag ; ne-au dus acasa si dupa cateva zile am stabilit ce am propus impreuna cu Nana. M-am dus in conacul bunicilor, aveau manieri vechi si imi vorbeau in frantuzeste majoritatea timpului . Cateodata imi pareau aristocrati excentrici ,umbland imbracati cu haine de stofa si matase prin casa,aveau si un baiat care le facea din cand in cand mancare, Relu pe care cu greu il puteau plati. Gatea adesea pentru ei , crapul in saramura care il facea era unul din favoritele mele.
    Tata era genul de om care aduna pe cat putea,strangea tot dar nu era nici pe departe avar ,egoist cum spuneau gurile rele ,dar numai noi puteam sti lucrul asta ..cat tinea la bunurile facute din mana lui si suferintele sale. Mi-am dat seama inca de atunci ca lucrurile erau din ce in ce mai grele..

" Problemele ,stresul si grijile ingramadite in pahar
  Nu au loc acolo si a doua zi rasar iar
  Lafel cum soarele si luna pe cer,mereu o sa apara
  Depinde doar de noi insa cum vrem sa ni se para
  Iar uneori te poti distruge incercand s-aduni putere
  Si uiti defapt ca viata e placere, nu durere ! " 

    Totusi nu puteam ignora acele probleme,desi mereu am sperat sa ma insel ,tot eu am fost cel care a cazut in plasa. Omul este mereu dual,mereu intr-o lupta cu sine si vesnic pierdut. Oamenii cand sunt tristi nu vor sa nu mai fie tristi ci vor ca alti oameni sa ii compatimeasca,vor ca alti oameni sa empatizeze cu ei , sa ii inteleaga si sa fie aproape de ei ... "sperand" !
    Cat de mult mi-am dorit sa fiu ca tata, ca unchiul Freitag ! Desi tata ma dojeanea adesea,facea asta cu interesul sa fiu mai bun ,mai serios in viata ..lafel ca mama ,desi poate uneori nu isi dadeau seama ca ma afectau negativ cateodata aceste lucruri chiar daca aveau la baza determinarea imi puneam mereu semne de intrebari la increderea ce mi-o acordam . Probabil aveam nevoie in acele momente sa fiu dependent de cineva, sa aibe grija de mine, sa ma iubesca si nu vroiam sa fiu singur ...lucruri copilaresti .
     La scoala si in relatia cu ceilalti am fost mereu "gênant",nu imi gaseam locul cu usurinta astfel in momentul in care nu m-am luptat pentru mine mai mult,am cedat..sunt un las desi recunosc cu greutate..multe lucruri lasate la voia intamplarii nu rezolvau nimic iar situatia de acasa incepea sa ma afecteze la scoala. Tata era indisponibil, de multe ori inexistent in casa si mereu pe drumuri ce il chinuiau.Al doilea lucru era ca incepuse a bea si de fiecare data cand duhnea a alcool si incercam sa ma ingrijesc de dansul ridica mana si glasul amenintator si nu te mai puteai intelege cu el..apoi femeile ce se perindau prin casa ,cateodata tata asezandu-se in fata mea si invitandu-ma sa le tin companie spunandu-mi sa nu mai fiu "mofturos" . Eram ca o fantoma ce umbla prin casa nevazut de nimeni si nimic ,neputincios si slab ca nu il puteam ajuta. O singura intrebare mi se afisa pe buze : Unde era tata.. ?!
    Daca nu puteam sa ma regasesc in el ma regaseam in micile placeri ..distractii ieftine cu colegii de breasla si oameni care imi creau repulsie in mod normal,acum faceau parte din viata mea . De multe ori am preferat sa raman singur,sa am intimitate.. intr-o astfel de stare ma gasise Ana, o colega intotdeauna onesta cu mine.
    Un fluture cu aripi ca opalul se aseaza pe obrajii mei cazuti si palizi apoi pe nas ..cand vreau sa il gonesc ea ma impiedica :
  -Nu , lasa-l linistit ! Esti dragut asa .. spune chicotind
 Ridic mana spre el si sare pe degetul aratator apoi isi ia zborul..
  - Crezi ? ii spun razand
  - Da, atragi lucrurile frumoase ,nu poti fi urat
 Am ramas surprins .. probabil a fost cel mai frumos lucru pe care cineva l-a spus despre mine. Am zambit si ea m-a mangaiat copilareste prin par. Rasufland timid, am apucat-o de mana usor si i-am multumit.  "Daca iti este frica ca ai rani furnicile de sub tine nu ai putea sa mergi, idiotule !" ma gandeam in sinea mea ..

Cap IV.
     
    Toata viata trebuie sa fi pregatit sa suferi... Ma trezesc dupamiaza iar colegul de camera nu mai e ,se pare ca a avut o criza si a murit . Aflasem de la o asistenta si nu puteam a nu ma intreba cat mai aveam eu .
    Frig , murdar ... picioarele imi inghetau si ma gandesc cum as putea sa alin durerea.
...............................................

        Inima imi batea puternic ..eram fericit ! Nu mai avusesem acest sentiment pana acum. Ma gandeam cu drag la Ana ; m-am tinut dupa ea cateva strazi . Nu ma puteam abtine in a o cunoaste. Avea o statura medie, parul lung si blond ,ochi verzi si o figura mereu vesela care nu trada sensibilitatea ei iar dorinta mea acerba sa o cunosc crestea. Se oprise in fata un magazin si m-am apropiat intreband-o ce ii place sa manance in general. Se uita la mine ingandurata ..
      - Nu am luxul pentru alegeri , raspunde usor .
Ceva in mine se simtea vinovat.. Exista o durere care ma apasa atunci cand cineva sufera sau cand i se face vreo nedreptate si ma gandesc deseori daca ceilalti au acelasi sentiment fata de mine. De multe ori intrebandu-ma daca e preferabil sa obti prin orice mijloc tot ce doresti , daca poti sa iti dai satisfactie printr-o actiune onorabila sau daca e mai bine sa te ghidezi dupa ceilalti. 
         Ii intind cu blandete o mana si ii spun ca azi o sa ne luam fiecare ce ne pofteste inima. Din banutii care ii aveam la mine scot ce am si ii dau vanzatorului. Cu bucurie ne-am asezat pe o bancuta de lemn si ma uitam placut la ea cum mananca in timp ce incerca sa tolereze o gluma de-a mea . Un mare adevar scapa multora... viata e foarte simpla iar noi o complicam de fiecare data. De ce spun asta , pentru ca nimic nu conteaza atat cat conteaza fericirea,aceasta fiind scopul principal si ultim al existentei noastre iar Ana era o persoana ce vedea lucrurile astea mai clar ca oricine !
    De ce nu se vad lucrurile importante , de ce nu le vad si eu la momentul potrivit ? Nu inteleg cum oamenii aleg din proprie vointa sa isi croiasca un rau prin viata,cum ignor cu buna stiinta lucrurile bune si aleg deseori cai dificile si stupide.Ma consolez ca pe toti ne leaga asta .. suntem toti frati si surori ai ignorantei ,orfani pentru ca singuri trebuie sa ducem toate aceste lucruri pe umeri.   


    Totul e mai clar pe patul de spital . Aceasta esenta ce ramane in tine tot timpul,care te defineste si te macina poate fi vesnica..ma gandesc.
    In timp ce ma cufund intr-un somn ce pare a fi vesnic o intrebare imi rasuna in minte .. Pot sa imi schimb inima ?
........

    O asistenta vine grabita spre salon ..se uita la un baiat tanar cu un chip palid si tras la fata ,ochii ii sunt deschisi ,fixi si limpezi iar mana inerta o are intinsa spre geam,catre stele ....
    Isi inchide palma tremuranda ,soptind usor catre sine spune : Daphnis a murit !